Garanția unei afaceri bune
38 de procente din populația de peste 14 ani a Germaniei au vizitat în 2009 un magazin Deichmann. Din acest motiv Deichmann este unul dintre cei mai mari magneți de clienți din comerțul cu amănuntul și din această cauză aduce avantaje comerciale și magazinelor din proximitatea locațiilor sale. Noi dorim ca clienții noștri să facă întotdeauna o „afacere bună" cu noi și să ne perceapă exact așa – ca pe o afacere bună. Încălțăminte la modă, de calitate bună la un preț foarte mic - aceste trei elemente trebuie să devină oricând o realitate pentru clienți.
Prețurile
În ultimii ani ne-am străduit să menținem încălțămintea noastră la un nivel accesibil pentru clienți. Dacă prețul mediu al colecțiilor noastre din anii 60 se situa undeva la 40 DM, el se află astăzi la 20 de Euro. Acest lucru a fost posibil prin achiziționarea de cantități mari de marfă direct de la furnizori, prin organizarea rațională a magazinelor cu metode moderne de prezentare și datorită experienței în comerțul cu încălțămintea, acumulată de-a lungul deceniilor.
Calitatea
Pentru a ne asigura că nu doar prețul încălțămintei este corespunzător, dar și calitatea acesteia, luăm măsurile necesare încă din momentul conceperii colecției printr-o implicare directă în dezvoltarea produsului. Rezultatele sunt continuu, intern și extern verificate.
Consultanța
Magazinele noastre oferă ambele lucruri clienților: libertatea de a căuta și alege produsul după pofta inimii - dar și de a cere consultanță de specialitate. Sistemul de rafturi și sortarea mărfii oferă clienților o vedere rapidă de ansamblu a modelelor și a mărimilor în care sunt disponibile. Dar la cerere, personalul nostru de specialitate vă stă la dispoziție. Dacă se întâmplă ca mărimea modelului dorit să nu fie pe stoc, magazinul online este o alternativă confortabilă, la care au început să apeleze din ce în ce mai mulți clienți.